luni, 7 noiembrie 2016

TUTORIAL FELICITARE „ISUS ESTE MOTIVUL SĂRBĂTORILOR” SNOWFLAKE

         Dragii mei, a venit din nou perioada dinaintea Crăciunului, cu o mie și unul lucruri de făcut și pregătit! Cadouri, împodobit, masă, felicitări!

         La ultima vă pot ajuta. Pentru a felicita Sărbătorile celor dragi, vă las o felicitare ușoară și rapidă care se și poate duplica repede:


         Ideea originală s-a schimbat puțin, dar de ce am avut nevoie:

- un carton alb gros de 20 x 15 cm, pentru baza felicitării
- un carton albastru deschis de 9,5 x 14,5 cm
- carton albastru închis și alb, bucăți/resturi
- carton alb imprimat cu urarea. Anul ăsta am ales pentru felicitările care nu ilustrează direct nașterea Domnului Isus aceasta: Isus este motivul Sărbătorilor!
- un folder de embossare cu model de „înfloritură”. Al meu este de la Sizzix și se numește Flourish.
- o mașină, presă de decupare/embossare. Cea mai folosită, din câte știu eu, e cea de la Big Shot.
- două capsatoare cu forme de fulg de zăpadă, diferite
- o ștampilă de fulg de nea. Inkadinkado are un set de unde poți alege.
- tuș transparent pentru embossare prin căldură
- praf de embossare alb
- pistol de embossare
- bandă dublu-adezivă
- opțional:  - matriță ovală pentru tăierea urării
                    - purpurină sau pix cu purpurină, sau faimosul deja Wink of Stella
                    - dacă nu ai tot ce-ți trebuie pentru embossarea prin căldură, încearcă un pix cu gel alb.                            Trebuie să desenezi tu direct fulgul de zăpadă, dar e un foarte bun înlocuitor.


         Începem:

         Am început cu presa de decupare/embossare și mi-am embossat panoul albastru deschis, apoi am tăiat urarea în formă ovală. Vroiam să scap repede de ce era de făcut cu ditamai mașina pentru că spațiul meu de lucru este, de fapt, foarte redus.

         Capsatoarele sunt alt element de care am scăpat repede. Am perforat trei fulgi bleumarin mai mari și trei fulgi albi mai mici.


         Ideea inițială a fost să ștampilez fulgul de nea direct pe panoul bleu cu tuș albastru, dar mi-am dat seama că nu ar fi fost destul contrast între fulgii ștampilați și cei perforați, așa că la acest pas m-am decis pentru embossarea prin căldură. Tușul incolor ajută praful de embossare să se lipească doar acolo unde ai pus ștampila. Praful se încălzește cu pistolul de embossare și rămâne lipit de carton, având și puțină dimensiune.

         Mai jos îți arăt în imagini procesul:


         Ce zici? Eu cred că merită.

         Cu puncte de adeziv (glue dots) am lipit fulgii bleumarin mai mari. Și, pentru că trebuie puțină viață ;), i-am „colorat” cu Wink of Stella. Chiar dacă nu se captează foarte clar pe cameră, uite diferența:


          A urmat fulgul mic alb lipit pe cel mare urarea. Tot panoul l-am lipit pe baza de felicitare și, pentru că această bază deja e destul de groasă, nu mai avea nevoie de un alt panou în interior. Foarte minimalist, am lipit un fulg bleumarin-alb într-un colț, și gata felicitarea.

          Iată rezultatul final:


         Cam asta pentru azi! Ne vedem la următorul proiect!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu