vineri, 27 martie 2015

DIY/TUTORIAL FELICITARE Isaia 535 „DAR EL ERA STRĂPUNS...”

     O nouă felicitare de Paște, dragii mei!

   

De ce am avut nevoie:

- un carton de 16 x 23 cm pentru baza felicitării
- hârtie imprimată de 11 x 15,5 cm 
- un carton imprimat cu un verset de Paște de 4 x 11 cm
- un carton de aceeași culoare ca și baza felicitării de 11 cm lungime
- panglică colorată, perle colorate adezive (eu am doar albe, dar le-am colorat cu un marker de culoare permanent)
- bandă dublu adezivă


Începem:

     Tot ce am făcut a fost să lipesc hârtia imprimată pe baza felicitării. 

    Am lipit apoi versetul pe bucata extra de carton lăsând o margine. Panoul format l-am lipit pe hârtia imprimată cam de la jumătate în jos.


    
     Panglica am lipit-o deasupra versetului și am făcut o fondă într-o parte. Am lipit cele 3 perle în cealaltă parte.

 Iată rezultatul final:



Și o altă variantă:




    Îți mulțumesc că ai ajuns până la sfârșitul acestui post. Mă vei găsi pe Pinterest, Facebook și pe noul meu magazin online. Vei găsi acestea și alte felicitări în spaniolă. Dacă vrei să le achiziționezi în română, trimite-mi un email la alinascards@gmail.com.

vineri, 20 martie 2015

DIY/TUTORIAL FELICITARE „JESUS” CRUCE de Paște

    Dragilor, sărbătoarea Paștelui este aproape. 

    De Paște sărbătorim cea mai mare dovadă de dragoste care ni se putea da. Jertfa Domnului Isus pe cruce pentru păcatele noastre, dacă acceptată, dă sens vieții mele și a tale. Așa-i că merită sărbătorită și amintită ori de câte ori e posibil?

    Felicitarea de astăzi amintește de spiritul acestei sărbători.


De ce am avut nevoie:

- un carton mov de 11,5 x 32 cm pentru baza felicitării
- un carton alb de 11 x 15,5 cm
- folderul de embosare Cross With Script de la Darice (sau un altul asemănător de la orice altă companie)
- o presă de matrițe
- diferite capsatoare cu forme de floare și frunze
- un capsator de decorare a colțurilor
- tuș mov și un burete
- cartoane de diferite nuanțe de mov și galben pentru capsarea florilor și unul verde pentru frunze
- cristale adezive de diferite mărimi
- glue dots, bandă dublu-adezivă


    Începem:

     Procesul este foarte simplu. 

     Mai întâi am pus cartonul alb în folderul de embosare și l-am trecut prin presa de matrițe pentru a aduce în relief crucea. Am capsat colțurile cartonului. 

     Am tăiat un burete mai gros de machiaj în triunghiuri. Fiecărui triunghi i-am desemnat o culoare din tușurile pe care le am. Am luat puțin tuș mov pe unul din ele și, foarte ușor, fără a aplica nici un fel de presiune, l-am trecut peste crucea reliefată și am adus-o astfel în evidență.


     Am capsat câteva flori mov și galbene de diferite mărimi pe care le-am combinat în așa fel încât să formez flori mai „complete” și cu mai multă dimensiune. Pentru asta am folosit glue dots (puncte de lipici), care au făcut treaba mult mai ușoară și rapidă. Cu foarfeca și cu capsatorul am adunat și cele câteva frunze de care am avut nevoie. 

     Am așezat toate florile și frunzele în colțul din dreapta jos cât de bine am putut și le-am lipit. 

    Am completat imaginea cu câteva cristale adezive pentru centrele florilor și „aruncate” de-a lungul panoului alb. Datorită cuvintelor de pe cruce, nu am mai simțit nevoia să adaug o altă frază. Crucea spune tot!!!

Iată rezultatul final:


Și o altă variantă:


    Îți mulțumesc că ai ajuns până la sfârșitul acestui post. Mă vei găsi pe Pinterest, Facebook și pe noul meu magazin online. Vei găsi acestea și alte felicitări în spaniolă. Dacă vrei să le achiziționezi în română, trimite-mi un email la alinascards@gmail.com.

vineri, 13 martie 2015

DIY/TUTORIAL FELICITARE Deuteronom 31:8 „ȘI DOMNUL...”


        Dragii mei, astăzi o felicitare foarte, foarte ușor de făcut, dar cu efect de încurajare și de urare de bine.


De ce am avut nevoie:

- un carton alb de 16 x 23 cm pentru baza felicitării
- hârtie imprimată de 11 x 15,5 cm
- carton imprimat cu un verset biblic sau o urare. E important, dacă imprimi mai multe pe o foaie, să lași o distanță de 3 - 4 cm între fraze/versete. În același timp, ai grijă la mărimea versetului, nu uita că o foaie A4 e mult mai lată decât felicitarea ta.
- un pix de gel cu purpurină de culoarea versetului/frazei
- bandă dublu-adezivă, bandă dublu-adezivă buretată, reglă, menghină sau orice alt sistem de tăiere a hârtiei


Începem:

      Cea mai mare parte a realizării acestei felicitări constă din tăierea părților componente. 

      Așa că mai întâi am tăiat hârtia cu versetul. M-am asigurat să las ceva mai mult spațiu și sus și jos, pentru ca, la asamblare, să nu se vadă marginea hârtiei de sub cea imprimată.



 În același timp, e important să nu tai încă versetul pe lateral, ci acest lucru să îl faci după ce ai asamblat panoul cu fața felicitării. Explicația e simplă: fiind în unghi, vei avea nevoie de mai multă margine într-un colț decât în altul.
      
      Gândește-te puțin ce s-ar fi întâmplat aici dacă aș fi tăiat margini drepte pe lateral versetului înainte de vreme.



       Și eu am învățat asta greșind... :D

      Am tăiat apoi hârtia imprimată în două, dar în unghi, și am lăsat bucata de jos mai mare decât cea de sus.

      Cu o reglă în T (nu e nici o problemă dacă e una simplă, dar te asigur că mi-a făcut viața mult mai ușoară de data asta) am alineat versetul cu tăietura oblică din hârtia imprimată și apoi bucățile între ele, având grijă să le lipesc cu bandă dublu-adezivă buretată în același timp. 

       După cum ți-ai dat seama, felicitarea mea ar fi fost mult mai lungă decât cei 16 cm ai bazei de felicitare pe care am pregătit-o. Nici o problemă aici, pentru că tot ce a trebuit să fac a fost să tai panoul obținut la 15,5 cm (mai totdeauna îmi place să las o margine). 

       Bucata de hârtie imprimată care a rezultat de aici am tăiat-o pe diagonală și am decorat cu ea interiorul felicitării.



       După ce am terminat cele de mai sus și am asamblat complet felicitarea mi-am dat seama că lipsea parcă ceva. Am decis să adaug o linie cu un pix negru cu purpurină hârtiei imprimate, lăsând doar o mică margine. Acest ultim pas a „întregit” felicitarea.

Iată rezultatul final:


Și o altă variantă a acestei felicitări:


    Îți mulțumesc că ai ajuns până la sfârșitul acestui post. Mă vei găsi pe Pinterest, Facebook și pe noul meu magazin online. Vei găsi acestea și alte felicitări în spaniolă. Dacă vrei să le achiziționezi în română, trimite-mi un email la alinascards@gmail.com.